iPod nano
Pune-te în mișcare.
Auriu, argintiu, albastru, roz și gri stelar.
Auriu, argintiu, albastru, roz și gri stelar.
Atinge pentru a reda melodiile tale preferate. Sau albume întregi. Sau toate melodiile unui artist. Poți chiar să navighezi în funcție de gen sau compozitori. Răsfoiește prin colecția ta de muzică: coperțile de album arată grozav pe ecranul Multi-Touch de 2,5 inchi. Dacă îți plac surprizele, scutură iPod-ul nano și acesta va reda aleator o melodie diferită din colecția ta de muzică.
Când auzi o melodie care îți place, atinge Genius ca să găsești și alte melodii asemănătoare pe iPod-ul tău nano și să generezi un playlist Genius. Pentru mai multă inspirație, atinge Mixuri Genius și redescoperă melodii pe care nu le-ai mai auzit de mult - sau găsește muzică pe care ai și uitat că o ai.
Având o greutate de 31 de grame și o grosime de 5,4 mm, iPod nano este proiectat să ofere ore întregi de divertisment cu maximum de portabilitate. Ecranul Multi-Touch de 2,5 inchi îți permite să vezi mai mult din muzica, pozele și videoclipurile pe care le iubești. Butoanele îți permit să redai, să pui pauză și să schimbi melodii sau să reglezi volumul mai repede. Designul fin din aluminiu eloxat face ca iPod nano să arate pe cât de bine se aude. Și nu ar fi iPod nano fără o selecție superbă de culori.
Vezi pe iPod nano episoade din emisiunile tale TV favorite, filme de mare succes de la Hollywood, podcasturi video gratuite și filmările de familie. Vizualizează-le pe ecranul Multi-Touch widescreen de 2,5 inchi. Atinge pentru a reda, derula rapid înainte sau înapoi și pentru a pune pauză. Cu iPod nano, poţi să ai puţin divertisment oriunde şi oricând ai chef.
Să cuplezi la iPod nano căști sau difuzoare cu Bluetooth e floare la ureche. Iar dacă sistemul de sunet de pe mașina ta are Bluetooth, când te așezi în scaunul șoferului, iPod nano este gata să reia totul de unde ai rămas. Fără să piardă niciun sunet.
Radioul FM te ține la curent cu ce se întâmplă în lume — meciul, principalele știri, talk-show-urile tale favorite — sau orice îți place să asculți. Pur și simplu mișcă discul radioului ca să schimbi posturile și atinge scurt pentru a-ți seta favoritele. Iar cu Live Pause, nu vei mai pierde niciun minut.
iPod nano este partenerul perfect în sesiunile de antrenament. Și cum asistența Nike+ și pedometrul sunt încorporate în iPod nano, poți să-ți măsori cu ușurință numărul de pași, distanța parcursă, viteza, timpul și caloriile arse. Tehnologia Bluetooth încorporată îți permite și să te conectezi wireless la monitoare de măsurare a bătăilor inimii și la căşti, astfel că este mai ușor să faci mișcare.
Mai mult ca sigur, există un podcast audio sau video pentru cam tot ce te pasionează. Și poți să-l asculți sau să-l urmărești direct pe iPod nano. Caută podcasturi prin directorul de podcasturi de pe iTunes. Când găsești unul (sau mai multe) care te interesează, abonează-te. În felul acesta, nu vei mai rata niciun episod. Iar cea mai bună parte? Câteva mii sunt gratuite.
iTunes reprezintă cea mai simplă modalitate de a-ți încărca iPod-ul nano cu muzică, podcasturi și multe altele. Pur și simplu cumpără din iTunes Store pe Mac sau PC. Apoi îți poți face propriile playlisturi, crea playlisturi Genius, alege mixuri Genius și sincroniza totul pe iPod nano.
Descarcă gratuit iTunes pentru Mac și PCiPod include caracteristici de accesibilitate care ajută persoanele cu dizabilități să se bucure de muzică, audiobookuri și multe altele.